Caută

Nothing is original

de Mande

Din start trebuie să vă zic că nu sunt artist. Nici nu îmi plac artiştii, cu mici excepţii. Dar, histrionismul meu mă împinge câteodată la idei pe hârtie, ecran sau perete.

Pe perete m-am exprimat şi prin primăvara lui 2005, când, printr-o împrejurare, am ajuns să fiu "publicat" de o galerie din Birmingham, UK. Mi se ceruse o lucrare reprezentativă pentru mine ca artist. Am zis că nu sunt niciun artist. Totuşi în broşura de prezentare a expoziţiei apăream ca artist sub acoperire, un fel de om ce neagă pentru a fi acceptat. De-ale lor, nu mă bag, nu mi-a plăcut de mic PR-ul.

Şi dacă tot mi s-a oferit ocazia să mă arât ochilor lor culţi, am zis să le spun părerea mea neaoşă, de Oltenia, despre societatea toropită în care trăiesc ei, englezii.

Vedeti poza.

Aşa.

Zilele astea ma dădeam pe net şi uite ce văd: deci link

Vedeţi şi voi, e făcută în 2007.

Nu zic că e plagiat, că nu ştiu. Nu zic că e coincidenţă, că ar fi trei: două păsări identice stau faţă în faţă, înjură, au bulă roz (ca a mea).

Zic doar că sunt atât de mulţi artişti pe lumea asta încât originalitatea e doar o chestiune de gust. Cum zicea şi Jim Jarmush:

"Nothing is original. Steal from anywhere that resonates with inspiration or fuels your imagination. Devour old films, new films, music, books, paintings, photographs, poems, dreams, random conversations, architecture, bridges, street signs, trees, clouds, bodies of water, light and shadows. Select only things to steal from that speak directly to your soul. If you do this, your work (and theft) will be authentic. Authenticity is invaluable; originality is nonexistent. And don’t bother concealing your thievery—celebrate it if you feel like it. In any case, always remember what Jean-Luc Godard said: “It’s not where you take things from—it’s where you take them to."

Adaugă

Toate cîmpurile sînt obligatorii.
Dacă nu vezi codul, dă click pe imagine.

Comentarii

  • dsk aprobă şi dă o bere 2009-02-04 20:04:03

    Mande mari vorbe.. revelatie personala cu anumite piese de le fac in ele nu numai ca aud Metronomy si Vitalic si Soulwax si Prodigy si Chopin si Oizo si orice gen sau artist care m-ar fi inspirat sa-mi transmit trairile prin anumite metode ... intr-un final imi dau seama ca din asta sunt facut si asta ma face pe mine intr-un fel "autententic".. Pace si respect!