Bunicul din galantar
În vremurile astea de criză globalizată plannerii s-au gândit să aducă în prim-plan tradiţia. Au sugerat pe lângă ambalajele "vintage gen" şi nume pe măsură.
Fie că este vorba de "Poveştile bunicii", carte de basme ce include şi titlul "Câinele fotbalist", sau de Pateu Ţărănesc, sesizaţi singuri penibilul, rafturile hypermarketurilor sunt pline de tradiţie şi de bunici.
Untdelemn de la Bunica a fost un pas. Muştarul Bunicului e mai mult.
Cred că ştiţi reclama la vopsea de păr în care Andreea Marin vorbeşte la telefon cu mama sa, spunându-i ce fantastică este vopseaua care îi face părul de abanos. Şi mai ştiţi, ca avizi inhalatori de praf monden, că mama Zânei a trecut la cele sfinte acum ceva timp.
Acum spuneţi-mi cum vă simţiţi când puneţi pe şuncă muştarul de la bunicul, şi el dispărut acum ceva vreme din cauza unui cancer pulmonar.
L-aţi iubit pe om, jucaţi împreună fotbal în curte, el lovea mingea cu o cizmă de cauciuc. Sau poate vă citea, ţinându-vă pe genunchi, Scânteia atunci când nu ascultaţi împreună etapa la radio în fum de Carpaţi.
Acum nu v-a mai rămas decât să îi gustaţi muştarul de pe lumea ailaltă. Sigilat şi etichetat. Să mâncaţi şi să plângeţi ca în "Moartea Căprioarei".
Şi cum toate merg ca unse, sunaţi-vă bunica - dacă este încă în viaţă - şi mulţumiţi-i pentru uleiul dublu rafinat. Se vede că nu a dat degeaba în arendă pămantul străbun. Uite ce ulei de prăjit au făcut ăştia din recolta ei. Dar de unde o fi luat colorantul alimentar? La buticul din sat se găseşte doar vopsea de ouă.
Comentarii
Ai putea fi primul.
